Primăvara reprezintă anotimpul reînnoirii, un moment oportun pentru schimbări și începuturi noi. Este timpul să ne bucurăm de zilele mai lungi și de soarele dătător de viață!
Primăvara este sezonul de tranziție perfect pentru a te scutura de "winter blues" și de a lua acțiune. Este momentul să-ți îmbunătățești stilul de viață, chiar și rutina de exerciții fizice. Setează-ți noi obiective fitness și aplică, cu ajutorul sugestiilor de mai jos, o "curățenie de primăvară" minții și corpului.
Iată câteva dintre lucrurile noastre preferate despre primăvară, care nu sunt numai grozave pentru sănătatea ta fizică, ci promovează și bunăstarea mentală și emoțională!
Bucură-te de soare
Așa cum spuneam mai sus, Soarele este dătător de viață. Totul renaște prin lumina și căldura lui. După o iarnă în care ne-am găsit greu motivația pentru a face mișcare, este momentul să petrecem mai mult timp afară, să ne încărcăm bateriile. Potrivit Medic Alert, nivelurile scăzute de vitamina D ne pot slăbi oasele, sistemul imunitar și chiar pot afecta funcțiile nervoase și musculare. Odată cu venirea primăverii și expunerea mai lungă la lumina soarelui, ca urmare a creșterii nivelului vitaminei D încorp, vei experimenta o creștere a bunăstării generale.
Petrece-ți timpul liber în natură
Dacă frigul sau zăpada te-a împiedicat să petreci timp îndelungat în locurile preferate din zona în care locuiești, este timpul să te reconectezi cu natura! La final de săptămână schimbă locul în care alergi de obicei și ieși la o alergare într-un parc bogat în vegetație, în pădure sau pe dealuri sau pur și simplu ieși cu familia într-o drumeție. Te vei simți plin de energie și focusat pe obiectivele următoarei săptămâni.
Schimbă-ți obiceiurile alimentare
Primăvara este momentul perfect pentru ca iubitorii de fructe și legume să se aprovizioneze cu produse proaspete, locale, de sezon, care sunt mai greu de găsit în lunile mai reci. Acest anotimp îți oferă o varietate mare de preparate culinare ușor de gătit pentru mesele principale sau ca simple gustări pentru a-ți îmbunătăți aportul nutrițional. Mango, căpșuni, ridichi, mazăre, salata verde, spanacul, ceapa verde, leurda, – posibilitățile sunt nesfârșite. Așadar, ia-ți geanta preferată și mergi la piață pentru o activitate distractivă, care este excelentă și pentru sănătatea ta!
Reînnoiește-ți garderoba
Un studiu din 2012 publicat în Jurnalul de Psihologie Socială Experimentală din SUA a introdus termenul de „cogniție îmbrăcată” pentru a descrie impactul semnificativ pe care hainele pe care le purtăm îl au asupra proceselor noastre psihologice. Așa că atunci când îți faci curățenie de primăvară în dulap, fă un inventar al echipamentului de antrenament pe care îl ai și aruncă (dar reciclează!) orice nu se potrivește sau nu te face să te simți bine în timp ce îl porți. Hainele și pantofii noi de antrenament ar putea fi motorul pentru a te pune în mișcare :).
Îmbunătățește-ți rutina de exerciții fizice
Dacă nu ești sigur ce exerciții să elimini din regimul de antrenament curent, evaluează cu atenție componentele individual, precum și modul în care ele se îmbină în rutina de exerciții. Iată patru întrebări cheie pe care să ți le pui:
- Rutina mea actuală de antrenament se potrivește cu obiectivele mele de fitness?
- Acest lucru (orice componentă a rutinei sau exercițiului specific) îmi mai aduce bucurie?
- Aștept cu nerăbdare următorul antrenament?
- Mă simt provocat fizic?
Dacă răspunsul este "nu" la oricare dintre aceste întrebări, este timpul să schimbi lucrurile. Din fericire, există nenumărate modalități de a-ți reîmprospăta antrenamentele. În cele ce urmează îți prezentăm șase idei care te vor ajuta să oferi rutinei tale un boost de primăvară atât de necesar (și meritat).
Exersează afară. Uneori, schimbarea locului este tot ceea ce este necesar pentru a scăpa de monotonie. Încearcă o sesiune de yoga în aer liber, un boot-camp sau un circuit cu intervale de mare intensitate în parc.
Participă la o alergare organizată sau un maraton (sau altă activitate de grup). Nimicnu ne motivează mai mult decât o linie de finish. Primăvara tinde să aibă loc „declanșarea” evenimentelor precum 5K-uri, maratoane și provocări de drumeții. Verifică ce oportunități apar în zona ta și începe antrenamentul.
Trezește-te devreme. Primăvara (și vara) ne oferă zile mai ușoare dimineața, așa că profită de ea și începe ziua cu un antrenament intens.
Încearcă un nou mod de execuție a exercițiilor sau acceptă o nouă provocare. Este ușor să continui să faci același lucru iar și iar, dar dacă dorești să crești provocările în fitness, încearcă un nou tip de activitate. De exemplu, dacă îți plac greutățile libere, încearcă să adaugi și alte "instrumente" în rutina ta, cum ar fi benzile de rezistență, sacii de nisip sau Kettlebells.
Încearcă o nouă clasă. Cum ziceam mai sus, provocările noi pot fi cheia succesului. Cursurile sau clasele de fitness în grup îți pot deschide drumul către noi forme de mișcare. Acest tip de mediu oferă, de asemenea, un sprijin social valoros pe care s-ar putea să nu-l experimentezi altfel.
Înscrie-te la un curs de sport. Sporturile în aer liber pot fi o modalitate distractivă de a combina mișcarea cu timpul cu familia. Ia în considerare tenisul ...sau orice altă activitate care pare intrigantă :).
Indiferent de schimbările pe care alegi să le integrezi în planul tău de fitness, acordă prioritate bucuriei. Dacă o activitate se simte ca o tortură, angajamentul tău de a fi activ va scădea în cele din urmă. Dacă încerci ceva și decizi că nu este potrivit pentru tine., treci la altceva. A trăi activ nu înseamnă același lucru pentru toată lumea, ci este un lucru individualizat, iar plăcerea este un ingredient crucial în formula de viață activă.
Mult succes!
Surse:
1. Imagini: Freepik, Shutterstock
2. Text: ACEfitness.com, livefit.com